De parca nu era de ajuns,ceea ce se petrecuse pana acum.Ziua si impactul emotional.Sentimentul dominant imi amaraste privirea;detasarea voita isi face aparitia …si exact atunci cand vroiam sa nu mai tin cont  de “exterioritati”.Blocajul mental mi-a atenuat caderea si am amortit.O singura adresare”am iesit cu ea” a facut sa te schimbe in ochii mei inca o data.Apoi ai cazut in “visare sand cu capul pe banca stacojie…otrava mi se raspandea in corp si imi inunda cu durere fiecare vas de sange.Care ii sunt intentiile?Nu mai pot suporta faptul ca se infecteaza  din nou.E posibil sa o mai iubeasca inca.Rolul meu este irelevant.Prezenta mea nu face decat sa completeze niste goluri.Constientizez ca trebuie sa plec?Sa ma indepartez?Dar vin momentele in care imi arata ca ma cunoaste,si foloseste ce gandesc sa ma faca sa ma simt bine.Consider ca acesta este unul din motivele pentru care trag de timp.Odata plecata,nu ma mai intorc.Nu mai stie cum sa faca sa ma simt bine.Se straduieste.Dar la el,nu ratiunea predomina.Si ineaca toate legile morale,in nestiina.Cedeaza.Pe zi ce trece tot mai mult.

Pana azi….S-a hotarat sa dea verdictul.Lasitatea cu care se confrunta l-a invins.La nici o jumatate de ora de cand mi-a adresat cuvinte dureroase,am aceeasi senzatie.De ce am sentimentul ca va fi mai rau?S-a detasat de toate celalalte,si e posibil sa se intoarca la cea care il face sa sufere.Sa o ia de la capat.Chiar daca i-a fost usor sa  imi zica,nu se poate spune ca se simte la fel.Il apasa.E constient ca ma raneste.Nu doreste sa ma lase in pace.Crede ca asta ma face sa a simt bine? Sau o face pentru a se descotorosi de toate piedicile ce il tin departe de ea?

Inecata de durere si fluide sarate  ma intorc din nou in Universul meu.Doar ca acum ceva este schimbat.Mai multa golaciune.Imi lipsesc cei  dragi din propria lume.Au parasit colturile imaginatiei mele,fiind acum inconjurata de panze de paianjen si veninul usturos al depresiei.Sunt blestemata sa iubesc inaccesibilul si sa sper la imposibil.

De ce nu putem sᾶ vedem ce avem, când e fix ȋn fața noastrᾶ? De ce trebuie sᾶ pierdem personae ca de-abia apoi sᾶ ȋnvᾶțᾶm sᾶ le prețuim? De ce rᾶnim şi de ce ne lᾶsᾶm rᾶniți? De ce vᾶrsᾶm lacrimi nenumᾶrate care ȋnsᾶ tot nu reuşesc sᾶ spele durerea? De ce doare sfârşitul? De ce ȋncᾶ suferim ca fraierii, dupᾶ ce ştim cᾶ totul s-a sfârşit? De ce suntem orbi şi ne aruncᾶm cu capul ȋnainte? De ce deschidem larg uşile sufletului, unor necunoscuți? De ce ne hrᾶnim cu amintiri, ȋn loc sᾶ trᾶim ȋn prezent? De ce avem regrete? De ce ne dorim sᾶ putem da timpul ȋnapoi, şi cel puțin pentru o secundᾶ sᾶ ȋl facem sᾶ stea ȋn loc? De ce atunci când dai “play” acelei melodii, simți cum fiecare vers devine real? De ce locurile care obişnuiau sᾶ fie ale noastre, acum nu mai reprezintᾶ nimic mai mut decât simple coordinate de GPS? De ce ne rᾶmân vocile ȋntipᾶrite adânc ȋn cap? Şi ochii…Da! Mai ales acei ochi cᾶprui blestemați. De ce rᾶmân ȋn urmᾶ dovezi palpabile, deci existente? Conversații, mesaje, apeluri: pagini ȋntregi de discuții, sute de cuvinte, zeci de mii de litere. De ce ne facem planuri de viitor, ca nişte naive inocenți? De ce avem plᾶceri carnale? Sute de sᾶruturi, muşcᾶturi, nenumᾶrate atingeri, şoapte spuse ȋncet la ureche ȋn cel mai senzual mod posibil. De ce facem promisiuni pe care nu le putem ține, şi sfârşim prin a dezamᾶgii persoanele iubite? De ce ne ataşᾶm de oamenii-actori? Da, de oamenii-actori. Pun pariu cᾶ i-ați ȋntâlnit şi voi. Acei oameni care intrᾶ timid ȋn viața ta, care te fac sᾶ ȋi iubeşti nebuneşte, care ȋți bagᾶ ȋn suflet vorbe frumoase şi dulci, dar care dupᾶ ce se plictisesc…pur şi simplu, pleacᾶ. Actori grᾶbiți. Oameni care ȋşi joacᾶ rolul, ȋşi primesc aplauzele şi pᾶrᾶsesc scena ta, ȋn cᾶutarea alteia. De ce primeazᾶ inima, şi nu acel organ aflat ȋn cutia cranianᾶ, numit creier? De ce te ȋmpiedici tot timpul de trecut? De ce ȋncᾶ mai simți parfumul ființei iubite, peste tot ȋn jurul tᾶu? Şi gustul buzelor? Acele buze care parcᾶ se potriveau perfect cu ale tale, exact ca ȋntr-un puzzle? De ce iubim şi de ce ne lᾶsᾶm iubiți? De ce numᾶr zilele fᾶrᾶ tine, sperând cᾶ ȋn curând aceastᾶ numᾶrᾶtoare va ȋnceta, ca tu te vei ȋntoarce ȋn viața mea, cᾶ mᾶ vei lua ȋn brațe şi cᾶ totul va fii exact ca la ȋnceput? De ce “pui”, “beib”, “lᾶv”, “iubiricᾶ”? De ce toate astea? De ce tu? De ce eu? De ce nu “noi?

“

Am trântit-o pe canapeaua din sufragerie și am sărutat-o puternic, iar ea mi-a răspuns cu aceeași foame pe care o aveam și eu pentru ea. Râzând, m-a îndepărtat de buzele ei și mi-a spus:

-Dacă facem asta, mâine vei avea o impresie proastă despre mine. Sunt sigură!

-Regula de aur. Nu din prima seară, nu? Sfatul suprem al mamei.

-Da, știi tu ce știi.

”

Fata cu rochie neagră şi buze roşii.

  Uite-o. În marea de oameni care se agită, ea e acolo. Nu am văzut-o de ceva vreme, dar în seara asta pare diferită.
       Mâinile ei răsucesc o ţigară aprinsă în mâini, ducând-o la buzele roşii din când în când. Rujul s-a prins pe filtru ce îi conferă un alt statul. Stă pe un zid de piatră, tremurând adesea de frig, iar noaptea asta pare specială pentru ea.
          Îşi întoarce tivul rochiei negre şi-l aranjează la loc. Ochii îi urmăresc mişcarea, dar o face din reflex, mintea ei nefiind acolo, ochii ei alunghiţi cu tuş nu ştiu ce văd.
           Are părul desfăcut în bucle uşoare, iar faţa e inexpresivă, serioasă, mohorătă. Bate mai tare vântul, iar ea îşi strânge sacoul mai tare pe ea. E un sacou bărbătesc pe care-l poartă pe umeri, inevitabil de acum vei căuta un baiat fără ca să vezi a cărui inimă a fost luată, supusă.
          Ea îl poartă pe umeri ca pe un prizonier, ca un semn distinctiv. Se ridică, aruncă ţigara şi o stinge cu talpa pantofilor cu platformă roşii. 
          Uite-o, trece pe lângă toţi înapoi în sala de gală, iar rochia îi flutură.

De ce iubim bărbații?

„Pentru simțul lor artistic rafinat, pentru că ei compun melodii, scriu cărți, poezii, opere de artă dedicate nouă.
Pentru că ne-au furat îndeletnicirea de a găti, dar o fac mai bine decât noi.
Pentru că atunci când sunt pe punctul de a ne scoate din sărite fac ceva drăgut care ne face să uităm că ne-au supărat.
Pentru că nu știu să se exprime dar comunică perfect din priviri.
Pentru că se gândesc mereu la noi sub o formă sau alta;) și ne fac complimente gen “Ce mărgele frumoase ai…” ca și cum le-ar păsa de accesorii și nu de suportul pe care stau.
Pentru că ne pot distruge și reclădi succesiv viața și fericirea în doar câteva ore.
Pentru că sunt prieteni adevărați și dau sfaturi sincere.
Pentru momentele în care ne iau apărarea sau ne favorizează și pentru sentimentul unic de protecție care ni-l oferă.
Pentru înverșunarea cu care nu acceptă ideea că există și femei care conduc bine.
Pentru că citesc, au o imensă cultură generală, pot rezolva ecuații foarte complicate, dar nu au nici-o soluție la întrebarea:
“Cu ce rochie să mă îmbrac diseară?”
Pentru că, așa cum spun ei, nu sunt romantici, asta dacă nu luăm în calcul băile cu spumă, florile din dormitor, micile surprize, buchetul de flori de câmp, etc…
Pentru că motivele pentru care îi iubim sunt mereu cu unul mai mult decât cele pentru care îi urâm.
Pentru că sunt tandri, calzi, iubitori și ne fac să uităm de noi și de tot ce ne înconjoară.
Pentru mutrița inocentă pe care o fac atunci când vor să ne convingă că n-au greșit sau dacă au făcut-o a fost pur neintenționat.
Pentru modul absolut evident și studiat în care ne ignoră atunci când și-au propus asta.
Pentru că sunt simpli, deschiși și spun exact ceea ce vor să spună.
Pentru “prostul obicei” de a ne atinge talia atunci când trec pe lângă noi.
Pentru că ne alintă și se lasă alintați.
Pentru că sunt tați minunați.
Pentru că orice discuție despre alții se limitează la “Treaba lor!”
Pentru că pot pleca de acasă fără telefon, chei, card, orice, dar nu uită niciodată să ia cu ei expresia “Stai liniștită, totul va fi bine!”
Pentru că sunt obiectivi, serioși, demni și profesori de la care ai cu adevărat ce învăța.
Pentru că arată bine și nu-și dau seama de asta.
Pentru că ne pot schimba total și definitiv felul în care ne autopercepem și pentru că nu rămân niciodată indiferenți față de lacrimile noastre.
Pentru că pot transforma o zi groaznică într-una minunată doar printr-un zâmbet sau o îmbrățișare.
Pentru că atunci când spun că nu avem voie să ne supărăm pe ei chiar nu mai putem.
Pentru că ne sărută mâna și li se citește în ochi plăcerea de a face asta.
Pentru că au simțul umorului și ar da orice să ne vadă mereu zâmbind.
Pentru momentul în care întreabă “Ce-i cu tine?” sau “Ce-ai mai pățit?” atunci când nimeni altcineva nu o face.
Pentru gesturile mărunte prin care ne arată că pun suflet, că le pasă și că țin la noi.
Pentru că m-au făcut să mă gândesc la ei cu gratitudine și pentru că datorită lor mi-au venit în minte atât de multe lucruri pe care să le aștern aici.
Pentru toate astea și pentru încă un milion de motive îi iubim și-i respectăm indiferent de latura sub care i-am cunoscut: bunici, tați, prieteni, soți, colegi, frați, șefi etc…și sperăm să le fi adus un zâmbet pe buze așa cum ne-au oferit și ei nouă și cum știm că o vor face ori de câte ori vor avea ocazia.”

”

Bataia de inima pe care ti-o da acest secret te face sa respiri adanc propriul tau suflet in care au aparaut arome mai misterioase decat cele aduse de sevele pamantului. Intinzi bratele spre primavara lor. Iubesti. Si femeia de mult cunoscuta iti pare noua,din clipa in care ai intalnit-o. Te miri ca n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi intr-o evidenta edenica. Femeia careia i-ai inchinat lumina argintie si zalele stralucitoare a soarelului a disparut in unduirea florilor de tei,la fel ca tineretea ta efemera.”

Si totul se rezuma la persoana la care te gandesti in fiecare seara inainte sa adormi. Inima ta e la ea.”

Stii..Momentul ala cand ti se face dor de el. Un dor din acela nebun cu niste batai incredibil de rapide ale inimii si lacrimi sincere in ochi. 
Ai vrea sa-i vorbesti.. Sa-i spui ca il ierti. Il ierti pentru tot!!! Si ai mai vrea sa ii spun ca il iubesti, ca nu l-ai putut uita nici macar o secunda in tot timpul asta..
Ti-ai ingropa orgoliul pentru el. Ti-ai calca in picioare demnitatea si i-ai darui inima ta fara sa stai o clipa pe ganduri. Dar ce folos..

Iubim de fapt ceea ce ne lipseste” — Octavian Paler

Două inimi

Două inimi ..

Dacă inima mea ar vorbi ţi-ar mulţumi
că doar tu eşti aproape când vin nopţile pustii 
tot ce pot să-ţi spun acum doar că te iubesc
doar tu mă faci fericit pentru asta-ţi mulţumesc
decând suntem împreună am descoperit iubirea 
mă îndrăgostesc mai mult de câte ori îţi vâd privirea
tu eşti tot ce am mai scump 
vreau să rămâi lângă mine
acum vreau să îţi spun inima mea îţi aparţine 
sunt mii de sentimente care vor să îţi vorbeasca
şi sunt mii de sentimente care vor să îţi şoptească 
că eu vreu să-mi fii aproape în orice moment al vieţii 
să mă trezesc lângă tine la-n ceputul dimineţii
umplu sute mii de foi doar cu versuri despre NOI 
mă gândesc la prima seară şi la clipele în DOI
mă gândesc la prima seară şi frumoasele momente
suntem doar simplii copii dar cu multe sentimente

şi plâng în fiecare seară 
plâng cu lacrimi de iubire 
ştiu că tu mi-ai arătat drumul câtre fericire 
ţi-aminteşti prima-ntălnire acea bancă părăsită
simţeam că inima din mine încă era rătăcită 
pe noi cădeau fugi de nea ne-n călzeam cu sentimente
de-a tunci pe inima mea au rămas multe amprente
atunci când nu eşti lângă mine am în inimă un gol
şi-mi şopteşte la ureche că de tine-i este dor 
chiar de nu arăt tot timpul cea ce simt pentru tine
vreau să ştii că te iubesc şi te vreau doar lângă mine
tu eşti soarele pe strada mea tu mă luminezi
şi dacă vrei să îţi promit , promit numai să mă pierzi
îmi este greu în zilele în care nu te vâd DELOC
realizez că fără tine viaţa mea ar fi un joc
promit să am grijă de tine până la sfărşitul vieţii

• ve rămâne a mea prinţesă până-n pragul bătrâneţei .

Într-o altă viață, sper să fiu o persoană diferită. Cineva puternic, care poate face față oricărui dezechilibru, fie el fizic, fie el emoțional. Cineva cu o minte ageră, să nu fie nevoit să întâlnească imprevizibilul. Dar cum metempsihoza nu e punctul meu forte, mai bine încetez aceste aberații. Oriunde, oricum, gândirea e privire, dar cand singur ai rămas se va schimba în altceva. Și spre agasarea mea, gândirea se instalează, face rădăcini, catalizează și se desface-reface, împiedicându-mă să nu gândesc absurd.”

Intr-o zi am sa ignor orice lucru imi v-a aduce aminte de tine. Pentru ca urasc felul in care te porti cu mine, urasc certurile prostesti, faptul ca ajungem sa stam suparati si apoi, doar dintr-un zambet sa o luam de la capat. Am sa te uit…am sa incerc. Pana atunci o sa fiu inca obsedata de tine ..”

Cum poti sa te plictisesti de ceva ce este mereu diferit?

Nu poti spune pur si simplu ca te-ai plictisit sa fi cu o persoana.

Pentru ca, daca o faci, atunci nu ai iubit niciodata acea persoana.

Pentru ca atunci cand iubesti pe cineva vei gasi mereu lucruri noi la ea, in fiecare zi. Azi vei vedea ca zambeste altfel, sau ca a slabit, ca bluza preferata nu ii mai vine atat de bine, ca incepe sa-i apara cate un fir de par alb. Il vezi schimbandu-se langa tine, zi de zi.

Cum poti sa te plictisesti de ceva ce este mereu diferit?

“Iar dupa ce renunti la lucrurile care te-au impiedicat sa faci ceea ce iti place, dupa ce ai luptat contra lumii, dupa ce ai depus atat efort si ai calcat trecutul in picioare, in sfarsit iti gasesti pacea, linistea sufleteasca, bucuria de a visa, zambetul, vibratiile fericirii din corpul tau, placerea de a munci, satisfactia obosirii si-a indeplinirii scopurilor.. sentimentul intens, care te face sa iubesti lumea, sa iubesti tot ce te inconjoara, sa iubesti sa traiesti, iar apoi sa dispara pur si simplu. Pentru ca toti stim ” Ce este frumos, trece repede! ” , asa si este. Vine greu, trece repede. Nici nu te poti bucura de clipele victoriei, profita de gustul fericirii sau imparti sentimentele pozitive cu cei dragi, deoarece trebuie sa intervina ceva, care sa-ti doboare gloria.”

Octavian Paler, Viata pe un peron

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren …”

—

Iubirea merge mana-n mana cu suferinta.

n-as putea spune “Nu imi place statutul de single!” .As fi mai degraba tentata sa afirm exact contrariul. Este un calm pe care inainte de a fi singura nu-l cunosteam si e chiar frumos sa te pui seara in pat si sa nu ai cu ce ganduri sa te amarasti. E perfect sa stii ca inima ta este vindecata de toate iubirile bolnave, sa nu astepti nimic de la nimeni, sa nu-ti provoci suferinta gratuita cu ochii pe telefon sau cu gelozii inutile. Fiindca oricat te-ai feri, lucrurile astea se intampla. Fiindca i

ubirea merge mana-n mana cu suferinta. Si este perfect sa nu suferi, dar este oare perfect sa nu iubesti? Este inima vindecata, dar este oare si fericita?Fiindca sunt acele momente cand pun mana pe telefon si realizez ca nu am ce numar sa formez sau acele momente in care am nevoie de o imbratisare. Sunt acele seri in care simt nevoia sa vorbesc cuiva si realizez ca nu am cui. Si atunci, la ce bun sa am o inima care nu iubeste, daca nu-s fericita? Si sunt seri ca aceasta in care am nevoie sa stiu ca cineva, undeva se gandeste la mine inainte sa adoarma.”

Sa raman langa tine imi e tot mai greu.Nu vezi ca ne facem rau ne certam mereu.Si in ochi cand ne privim ne mintim ca ne iubim.Si apoi unul pe altul ne facem sa suferim.Mai bine ne despartim.N-are rost sa ne ferim.Ce am avut noi s-a sfarsit.Si nu pot sa schimb nimic.Cum sa ma opresc din plans.Cand vad unde am ajuns.Ca totul a luat sfarsit.Nu te mai fac fericit.”

Poate ca sunt intr-adevar rea. Poate ca ma pricep cel mai bine sa frang inimi cu totala indiferenta. Dar sunt asa tocmai pentru ca mi-a fost zdrobita inima de persoana pe care o iubesc cel mai mult”

Stii ce am iubit cel mai mult la ea ?

"Nu , stiam , iti voi spune acum . Am iubit-o pentru orgoliul ei care ne-a distrus , pentru modul in care se comporta , pentru inteligenta ei , pentru zambetul zglobiu si pentru ca ea nu era ca ele , ea era unica , ea mereu avea ceva nou si interesant de spus , ea nu mi-a aratat niciodata ca ma iubeste , ca i-am intrat in sange , ea a fost rece si totusi m-a iubit asa cum am iubit-o . Cert este ca viata mea a inceput si s-a terminat odata cu ea . Adio ! 

Daca lumea este rea, hai sa fim noi mai buni ca ea.”

“Cred că o femeie nu trebuie să renunţe la mândria ei, oricât ar suferi din pricina dragostei, ci să aştepte ca bărbatul să-i ceară el ceea ce voieşte ea să-i dea cu ardoare.”

“Ai crezut şi poate încă mai crezi că sunt proastă. Ah, e foarte firesc să judeci aşa. Te iubeam prea mult, poate mai mult decât ai fi avut nevoie, şi

nu ştiu dacă o femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul.”

Dacă scriu despre iubire, nu înseamnă că iubesc. Dacă scriu despre iubire nu înseamnă că ştiu să iubesc. Sen­timentul publicului este “Ia uite, măi, fata asta, ce sensibila e, cum abordează ea texte, asta trebuie să fie o femeie interesanta, care ştie ce-i iubirea!”. De ce? Ce, un actor care joacă rolul unui criminal ştie ce e crima?

“ Si si-a pus manusile albe, ca sa nu lase amprente atunci cand a batut in inima mea si am crezut ca numele lui e Iubire.”

Ştiu că nu ştiu nimic şi nici măcar asta nu ştiu.” — Socrate

Dacă chiar vrei să faci un lucru, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză.” — Jim Rohn

unde cauti tu iubirea?

Nu mai auzisem demult vocea lui. Mi se parea ca o uitasem sau ca n-am cunoscut-o niciodata.Parea altfel acum, o voce destul de obisnuita si lipsita de importanta pentru mine. Ii raspundeam calm, fara sa ma mai alint si nici macar nu scapam nicio prostie sa-i spun. Eram calma, rationala, ca si cum as fi vorbit cu un director sau ceva superior mie. Un om cu care n-am mai vorbit niciodata pana atunci  si caruia trebuia sa-i fac o impresie buna.Mi-am dat seama mai tarziu ca devenise un strain pentru mine. . Ma purtam ca si cum nu l-am mai intalnit pana acum si ca nu el fusese cel pe care l-am iubit prima oara.

Nici inima nu mai simtea la fel, imi batea normal ca si cum nimic nu se intamplase atunci.Incercam din rasputeri sa-mi amintesc cuvintele pe care obisnuia sa le spuna  cand ma iubea.Era in zadar. O parte din mine devenise indiferenta in prezenta lui.Am inteles mai apoi ca nu el era omul meu. El era doar inchipuirea acelor cuvinte care mi se spuneau despre dragoste. Pentru o clipa imi imaginam ca iubirea semana cu el,de aceea ma si agatasem in trecut de el. Acum stiu ca realitatea e distorsionanta si ca ceea ce credeam despre el nu-i decat o iluzie.

"Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit." - Octavian Paler, Viaţa pe un peron

"Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit."

- Octavian Paler, Viaţa pe un peron

Stai calm, că toţi în iubire ne deşteptăm prea târziu.” — Mircea Eliade

chiar daca!...

Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.”

“Toţi avem acea persoană la care ne-am întoarce, oricât rău ne-ar fii făcut.”

si tot ce ma apasa ..ascund !

„Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.“-Emil Cioran”

„Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.“-Emil Cioran”

Una dintre prejudecățile lumii noastre este nevoia de a pune etichere, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au și înțeles ceea ce au clasat.” — Octavian Paler - Viața pe un peron (

De multe ori… Punctul slab al unei persoane este o altă persoană.

-Maitreyi Devi - “Dragostea nu moare”

În nopţile fără de somn, focul mâniei arde în inima mea, dar odată cu el ard şi mândria, prejudecata şi valorile mele de altădată. O pâlpâire de teamă suie dinlăuntrul meu şi arde totul din calea ei. Mă topesc ca o lumânare a cărei lumină se împrăştie jur împrejur."

-Maitreyi Devi - “Dragostea nu moare”

Dragostea noastră merge cu trenul, din gară în gară, şi dacă trenul nu se va opri, dragostea noastră va înconjura pământul pe un alt ecuator, al nostru!" TE iubesc dragul meu iubit! cu adevarat!

"Dragostea noastră merge cu trenul, din gară în gară, şi dacă trenul nu se va opri, dragostea noastră va înconjura pământul pe un alt ecuator, al nostru!

"Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest." -Mircea Eliade - “Maitreyi”

"Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest."

-Mircea Eliade - “Maitreyi”

"Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale."

"Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin minunea vieţii doar când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul." -Paulo Coelho -